sigla
amit
  ACASĂ    ANCHETE    REPORTAJE    POLITICĂ    INTERVIURI    EDITORIALE    BÂRFE    REDACŢIA    CONTACT  
primapagina
et
ANCHETE
Cum e posibil să pleci să bei o bere şi să revii acasă în sicriu, cu urme de Bidepa pe corp!

Un puştan beat muci şi prost din cauza asta a murit marţi seară sub bocancii şi tomfele agenţilor de intervenţie ai Bidepa Alarm. Ştiţi Bidepa, firma aia unde a fost deputatul Marian Săniuţă director, care a ajuns să aibă contracte de pază şi securitate în Irak doar pe reputaţie şi competenţă profesională, fără vreo legătură cu faptul că Săniuţă a ajuns ministru de interne. Probabil un model mai nou de competenţă a fost demonstrată marţi noaptea, când 700 de kilograme de agenţi au strivit trupul firav al unui beţivan în creştere.

ANCHETE
Despre cum se pregăteşte Volosevici să înapoieze înzecit firmei Luxten sprijinul acordat în campania electorală de acum doi ani şi nu numai!

Ăştia de la Luxten nu mai sunt nişte hoţi, aşa cum eronat credea primarul Ploieştiului, în 2008! La naiba, sunt chiar nişte băieţi de ispravă, care l-au impresionat pe Volosevici cu detenta pe care o au. Şi, pentru că au sărit la cap de fiecare dată când primarul le-a cerut asta, în ultimii doi ani, băieţii de la Luxten se pregătesc să încaseze în jur de 500.000 de euro, din banii noştri, pentru nişte lucrări foarte scumpe, de care nu numai că nu avem nevoie, dar le puteam face cu mult mai puţini bani, după licitaţia pe care primarul trebuie să o organizeze, la începutul anului viitor. Dar, dacă primarul proceda corect, noi ce mai scriam?

REPORTAJE
Cere şi nu ţi se va daCriza nu trece, preţurile apartamentelor rămân. La fel de mari

Încă mai sunt oameni care visează că îşi vor vinde apartamentele şi garsonierele cu zeci de mii de euro. Pentru ei, criza nu înseamnă mai nimic. Am ales trei cazuri disperate. Le-am selectat în funcţie de convorbirile telefonice pe care le-am avut iniţial, încercând să găsesc, în general, pensionari, din mâinile cărora să scap fără prea multe vânătăi, dacă le spun adevărul despre preţurile pe care le cer.

POLITICĂ
O ecuaţie cu multe personaje cunoscute:PDL + Mirela = lovele, dar numai Roberta + Volo – Mirela = love. Să se calculeze, aşadar, de unde îşi ia Mirela lovelele înapoi!

Cum care Mirela, fraţilor? Pe ce lume trăiţi? Mirela Limboşeanu, femeia care şi-a trecut deja în CV funcţiile de consilier local, city manager şi subprefect, în condiţiile în care nu suntem nici măcar la jumătatea celui de-al doilea descălecat (de pe navă, puteţi să nu vă mai gândiţi la Udrea, măcar pentru o secundă?) al lui Băsescu Traian.

EDITORIALE
Vinovaţii fără vină

În cel mai recent text al său din Dilema veche, domnul Andrei Pleşu identifica trei stări ale cititorilor săi care-l iubesc pe Traian Băsescu. Astfel, ei cred ”1) că iubitul nu poate greşi, 2) că dacă greşeşte e fie neesenţial, fie din cauza altora, sau 3) că şi dacă greşeşte cu adevărat, greşelile celorlalţi sînt mai grave”.
Revin astfel la un subiect mai vechi, care mă obsedează, în ultima vreme: lipsa oricărei tentative de asumare, din partea actualei puteri, a haosului în care ne aflăm în acest moment.

INTERVIURI
Un comisar al Gărzii Financiare acuză: “E foarte uşor de aflat cine ia şpagă. Vine organul, ia fişa fiscală, te controlează, află ce case ai, ce maşini, ce conturi şi apoi spune: Gogule, probleme! Dar nu se vrea!”

Miercuri seară, Sorin Blejnar, un om care abia are după ce să bea apă, un român adevărat, care şi-a sacrificat viaţa pentru a conduce ANAF-ul, i-a luat la ceartă pe comisarii angajaţi la Garda Financiară, acuzându-i că iau şpagă. Păi, vi se pare că domnul Blejnar are toţi boii acasă? Adică, dacă ieşea preşedintele Băsescu şi spunea asta, înţelegeam. Bă, e ăsta bătrân nemulţumit şi a ieşit să dea un semnal. Dar atunci când şeful instituţiei (nu de ieri) iese şi spune public (în continuarea campaniei de decredibilizare a Gărzii Financiare, care are drept scop desfiinţarea instituţiei) că angajaţii pe care-i conduce iau şpagă, ne întrebăm cu toţii ce mai căutăm pe-aici. Logic, nici un comisar de la Garda Financiară nu a vrut să ne răspundă la întrebarea cu şpaga. Am găsit însă unul care a acceptat să ne spună ce părere are despre tot circul ăsta. Desigur, pentru că omul nu şi-a găsit încă un loc de muncă, pentru că se pregăteşte să părăsească instituţia, nu îi vom da numele!

eo
PLOIEŞTIUL LA ZI(D)
Încă un material comandat, despre licitaţia pentru reconstruirea stadionului Ilie Oană!

Dacă noi suntem plătiţi să scriem împotriva asocierii dintre All Plan Construction şi Alpine Bau, înseamnă că cei care spun asta sunt şi ei plătiţi să scrie împotriva noastră, nu? Dacă aşa ar sta lucrurile, suntem într-o situaţie ideală, din care câştigă justiţia şi ploieştenii care se pregătesc să dea 15 milioane de euro pentru un stadion care nu face mai mult de zece, diferenţa fiind programată să intre în vistieria PDL. Din păcate pentru cei plătiţi să scrie că noi suntem plătiţi, acum, muniţie ne-a mai rămas doar nouă, pentru că ceea ce numim hoţie s-a înfăptuit, licitaţia fiind adjudecată, după descalificarea tuturor celorlalte cinci firme participante (incredibil, nu?, toţi au fost în neregulă, în afară de pedelişti!), asocierii portocalii dintre All Plan Construction şi Alpine Bau Gmbh. Aşadar, să ne merităm banii!

Până să trecem la chestiunile arzătoare, vă anunţăm că am decis să depunem plângerea penală la adresa lui Andrei Volosevici, pe problema ascunderii unor fapte de corupţie, direct la Bucureşti. Nu de alta, dar DNA Ploieşti nu a reuşit, în ultimii ani, să facă nici un dosar de corupţie în care sunt implicaţi politicieni. DNA Ploieşti e o instituţie portocalie, care se ocupă de tot felul de găinării, în loc să aibă în vedere marile hoţii care se petrec în Ploieşti, cu girul oamenilor aflaţi la putere. Pentru cei care au dat mai târziu pe postul nostru, să spunem că i-am făcut primarului o plângere penală, pe motiv că a omis să sesizeze organele judiciare, după ce a luat la cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, chestiune care se pedepseşte, cel puţin teoretic, conform Codului Penal, cu închisoare de la şase luni la şapte ani, în cazul funcţionarilor cu atribuţii de conducere sau control. Pe scurt, când a aflat că al său consilier, George Muceanu, solicita şpăgi de la agenţii economici care participau la licitaţiile pentru lucrările de asfaltare, ba a încercat să şi aranjeze licitaţia pentru stadion, moderând o întâlnire între reprezentanţii a două firme participante la licitaţie, primarul a închis ochii, cât să-i permită lui Muceanu să-şi dea demisia. Ei bine, nu vrem să trimitem pe nimeni la puşcărie. Prin această plângere, vrem doar să vedem, încă o dată, cum se comportă justiţia din România în faţa unor fapte evidente. Cât despre probe, avem aşa: declaraţiile celor pe care Volosevici i-a confruntat cu Muceanu, pentru a afla dacă acesta a solicitat un comision de 7,5% din lucrări (2,5% pentru primar, 5% pentru partid), antepronunţarea lui Volosevici, făcută în faţa reprezentanţilor presei, cu privire la oferta clasată pe primul loc, imediat după deschiderea plicurilor, câteva înregistrări audio cu vocile unor domni ca George Muceanu, Vasile Todosia şi alţii (avem şi câţiva aşi în mânecă, nu mergem aşa, proşti, la DNA!), plus chestiuni interne, din cadrul licitaţiei, care demonstrează nu doar că aceasta a fost de la început programată pentru All Plan/ Alpine, ci şi că primarul avea cunoştinţă despre aceste aranjamente.

În atenţia organelor abilitate, dacă se mai găseşte vreun procuror cu boaşe de altă culoare decât portocaliuPLÂNGERE PENALĂ pe bune, împotriva numitului Andrei Liviu Volosevici, primarul municipiului Ploieşti, cu referire la infracţiuni privind împiedicarea înfăptuirii justiţiei

Anchetele acestei publicaţii l-au ajutat pe domnul Andrei Liviu Volosevici, de la PDL, să câştige alegerile. Luxten, SSB, asfaltările, RATP-ul, Hale şi Pieţe, lucrările de deratizare, corupţia din Primărie, banii publici direcţionaţi doar către firmele aparţinând PSD sunt subiecte tocate mărunt de altPHel, în perioada 2003 (când ne-am înfiinţat) - 2008. În tot acest timp, Roberta Anastase şi, mai târziu, când a fost inventat de Roberta, Andrei Volosevici au fost alături de noi, ne-au încurajat şi au folosit dezvăluirile noastre pentru a-şi face campanie electorală. Această publicaţie a oferit fundaţia pe care pedeliştii i-au clădit lui Volosevici programul de campanie şi chiar sloganul câştigător. Din păcate, am fost greşit înţeleşi (şi probabil că de unii dintre cititori). Sigur şi din vina noastră, ei au crezut că suntem un manifest pedelist. În 2008, i-am spus lui Volosevici că altPHel îl va trata mai rău decât l-a tratat pe Emil Calotă, dacă nu face exact ce a promis în campanie şi dacă se apucă de furat. Din păcate, în acest moment, la întrebarea ”care vi se pare cel mai slab primar al Ploieştiului din toate timpurile?”, cei mai mulţi dintre respondenţi îl indică pe actualul edil. Cât despre furat, ei bine, până de curând, credeam că Volosevici nu ştie ce se întâmplă în jurul său. Acum, avem dovezi certe că primarul e cel puţin complice la încercările de furt ale oamenilor săi. De-asta, înţelegem să formulăm şi să înaintăm organelor competente, pentru că sigur nu se vor autosesiza doar dacă scriem aici, următoarea

PLÂNGERE PENALĂ
împotriva numitului Andrei Liviu Volosevici, primar al municipiului Ploieşti, pentru săvârşirea următoarei infracţiuni:
- omisiunea sesizării organelor judiciare, în sensul celor descrise de articolul 263, din capitolul al doilea al Codului Penal, din care cităm: ”Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de savârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Dacă fapta este savârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani”.

MOTIVE
În fapt, urmărind de la început demersurile făcute de Primăria Ploieşti, în principal prin intermediul primarului, pentru refacerea stadionului Ilie Oană, am intrat în posesia unor date care demonstrează încercări evidente de trucare a rezultatului licitaţiei. După aproape doi ani de tergiversări pricinuite de negăsirea unei soluţii care să mulţumească pe toată lumea, Primăria Ploieşti a reuşit să ţină, pe data de 3 iunie, o licitaţie pentru reconstruirea stadionului Ilie Oană. Din datele noastre, aceasta a fost amânată cu o săptămână tocmai pentru ca viitorul câştigător, domnul Vasile Todosia, să poată să renunţe oficial la calitatea de consilier judeţean PDL, acesta afirmând în comunicatul de presă care a consfinţit această mutare că vrea să se dedice bunului mers al afacerilor pe care le conduce.

Deputatul Andrei Sava a lansat la Iaşi, fără să vrea, un program la care s-ar înscrie toţi românii:“Primul caft”

E clar că ne formaserăm impresii greşite despre Andrei Sava. Îl credeam un tip care stă cu nasul pe sus, chiar dacă efectele operaţiei estetice executate-n Photoshop, în timpul campaniei electorale, nu se mai văd. Ni se părea chiar că picase-n extrema cealaltă şi era mândru până la Dumnezeu de aluniţa primită de la natură, despre care credea, la un moment dat, că o să-i scadă popularitatea în rândul pensionarelor din Nordul Ploieştiului.

Ei bine, am aflat zilele trecute că pedelistul nu umblă, domnule, cu nasul pe sus. Din contră, la organul olfactiv al deputatului ajungi cu mare uşurinţă, mai ales că Andrei a rămas acelaşi tip modest, disperat după contactul cu semenii cărora se străduieşte zilnic să le facă viaţa mai uşoară. Au demonstrat asta doi tineri din Iaşi, care n-au găsit argumente cu care să-i dea peste nas parlamentarului, într-o discuţie în contradictoriu, aşa că i-au dat cu pumnii. Sincer, nu ştim de la ce a plecat discuţia, ci doar cât de departe a ajuns, dar Sava nu poate pune înfrângerea pe seama disputării acestei partide în deplasare, în condiţiile în care cică se afla într-o sucursală Maxigel.

Alte articole din aceeasi categorie:
Încă un material comandat, despre licitaţia pentru reconstruirea stadionului Ilie Oană!PLÂNGERE PENALĂ pe bune, împotriva numitului Andrei Liviu Volosevici, primarul municipiului Ploieşti, cu referire la infracţiuni privind împiedicarea înfăptuirii justiţieiPrimaru’ şi gaşca sa, ooooooo/ Să meargă la DNA, ooooo! La doctorul Predescu, şeful cardiologilor de la Judeţean, trebuie să mergi doar dacă eşti sănătos tun! Dacă nu, rişti să te ia şi la bătaie!Volosevici te iubim, că ca tine nu găsim!All Planul lui Vasile Todosia a dat cu Muceanu în fasole!Despre interesele pedeliste din jurul licitaţiei pentru stadionul Ilie Oană. Şi de ce ar trebui să-l ia la întrebări DNA-ul pe George Muceanu, consilierul primarului Andrei VoloseviciFlegma şi pupicii„Înţeleg din vot că era să alerg singur şi să ies pe locul doi!”Cosma junior consumă coca. Coca Cola!
rec_altphel
SE PARE CĂ CICĂ
Gata, am pus-o! Prigoană vrea să factureze de patru ori mai mult, pentru aceeaşi cantitate de gunoi! O mizerie!

Primarul Andrei Volosevici a dezminţit că s-ar fi întâlnit cu Silviu Prigoană. Noi, dacă am fi fost de la firma pe care primarul a angajat-o să-i repare imaginea, l-am fi sfătuit să spună că da, domnule, s-a văzut cu Silviu Prigoană, dar au discutat despre moartea Mădălinei Manole şi despre efectele devastatoare ale insecticidului ucigaş!

PROVERBE ŞI CONTRA

Sorin Chivu, senator: "Să-i fie ruşine celui care a întocmit lista ruşinii!"

PloieStiri
COMEDIA LOCALĂ
Blonda ca Zăpada îi ia faţa Piticului Bocciu.

Sebi dă o mână de ajutor
La „Actualitatea prahoveană”, toţi sunt supăraţi. Încruntaţi, vineţi, scrâşnind din dinţi… După cum scriu, eu aşa-i văd. Şi îi înţeleg. În ziua de azi, e greu să nu fii furios! Cel mai supărat este Sebastian Ignat, care-i şi bossu’. Deci, are şi motive în plus. Serios, nu că mi-e milă de el (asta l-ar înfuria şi mai tare, cred), dar îmi pare rău. Hai, băi, Sebi, dă-o naibii, suntem colegi, trebuie să mai şi glumim… Păi, de cine putem să râdem mai cu folos, dacă nu de noi? De noi între noi. De unii dintre noi. Acolo unde te ra(â)de prietenu’ creşte!
Furios
pe unul dintre noi (îi vine şi lui rândul, staţi liniştiţi!), Sebi îi sare colegial la glanda salivară: „nu reuşesc să desluşesc motivul crizei tale de nervi şi a scuipaţilor aruncaţi la adresa mea”. Ah, Sebi, ce urât! Scuipaţilor?! Şi ce promiţător începuseşi, cu rimă : „nu reuşesc să desluşesc”. Puteai să continui aşa, ce-avea ? Era ceva frumos, ceva armonios, elegant. Tu, nu ! Te-ai luat după derbedeii ăia din redacţie, furioşii ăia, şi zbang! cu expresia asta oribilă în vitrina Co-mediei: „scuipaţi aruncaţi”.

www.patraru.ro
Comunicare, te halesc!
Circulația e infernală în Ploiești. Dar nu pentru că se lucrează pe Republicii (probabil singura stradă din Ploiești care nu avea nevoie să fie reconstruită într-un an de criză, dar PDL a decis că Volosevici trebuie să lucreze în centru, să vadă toată lumea), ci pentru că Primăria nu a anunțat traseele pe care trebuie [...]
30-Jul-2010 12:24
CE-I ÎN GURĂ NU-I MINCIUNĂ
Anul ăsta, terasele vor fi politice sau nu vor fi deloc

Nişte creiere geniale din subordinea lui Volosevici (nu se împacă prea bine posesia de creier cu ideea de subordonare faţă de Volosevici, nu?) s-au găsit să autorizeze la Sala Sporturilor o terasă pe spaţiul verde. La cât beton stă degeaba în zona respectivă, numai pe spaţiul vedere s-a putut da autorizaţie pentru o terasă.

CU POPCORNU-N PERNĂ
Un film pe care, vrem, nu vrem, îl vom vedea de cel puţin două-trei ori

Bine, ca să ajungă la performanţa asta, „Extraordinary Measures” trebuie să fie difuzat de vreo douăzeci de ori, dar treaba asta se va întâmpla cu siguranţă, odată ce o televiziune românească va pune mâna pe el, că e relaxant să ştii că ai ce să dai de Paşte (Patimile lui Hristos), de Crăciun (seria Singur acasă) şi de fiecare dată când se simte nevoia unui boom de audienţă (seriile Greu de ucis şi Armă mortală).

ziare       Statistici gratuite pentru site-ul tau
VENI, VIDEO, VICI
Ia si tu Atitudine!
>


CAUTA
Google

COMICA PUBLICITATE
Nouă ne pasă de sport. Poate prea puţin


Doamna Ionescu le-a trimis un mail colegilor de la Prahova TV, unde ne-am detaşat şi noi nişte oameni, dar numai pe aceia prea buni, pentru un ziar atât de mic. Adică, pe toţi.

COMICA PUBLICITATE
Pepenele îl face pe om


La început, se vindeau foarte bine hainele second hand. Am învăţat să ignorăm petele de cafea de pe cămăşi şi izmenele roase de molii, aduse din Germania. Pantofii rupţi în talpă ne veneau de minune doar pentru simplul fapt că erau franţuzeşti.

CARABINA DE VOT

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?

Asfaltul turnat până-n 2008 prezintă urme de şpagă
În ultimii doi ani s-a lucrat perfect
Probele au fost neconcludente, se recomandă o contraexpertiză


FACEBOOKFEST
URIAŞU FOREVER