Atmosfera din sat
Satu Nou, din comuna Baba Ana, n-are mai mult de 30 de case, şapte vaci, cinci oi şi trei berbeci. Singurul bufet din sat era asaltat la ora la care carul de reportaj a descins la faţa locului de doi tipi. Erau la stadiul de bătut cu pietre în geam. Graniţa spre înjurături şi ameninţări a fost trecută cu nonşalanţă şi cu o bâtă în mână. Patronul era plecat după marfă la Mizil şi, din greşeală, încuiase vânzătoarea înăuntru. Bărbaţii erau leşinaţi de sete şi aproape o implorau pe femeia care se zbătea în spatele unui raft să le toarne rachiu pe sub uşă. Tensiunea şi câteva sticle de plastic pluteau în aer. Geamul abia se mai ţinea.
Întrebarea mea a venit oarecum firesc: „Ce ştiţi despre conflictul dintre părinte şi primar?”. Războiul religios i-a răscolit un pic. Era clar că problema îi măcina şi chiar le-a luat, pentru câteva secunde, gândul de la băutură. Au oprit pentru moment atacul. „Ştim, pe dracu’ să-i ia!” Nea Timofte a abordat problema din punct de vedere metafizic: „Ăştia nu se au bine de mult, dar au ţinut ascunsă ura asta şi râca dintre ei. Părintele Ştefan n-a vrut să se construiască biserica asta, de la noi din sat. Avea gărgăuni în cap”. Colegul de asalt n-avea timp de interviuri. Era cocoţat pe un grilaj şi mânuia cu dexteritate o şurubelniţă.

Ţine morţiş să participe la documentarea cazului o doamnă, care mă trage aproape cu forţa într-o curte plină de găinaţ: „Părintele Ştefan îşi bate joc de noi. Vine foarte rar pe la biserica din satul nostru. Am vrea să participăm şi noi la mai multe slujbe, dar găsim mereu uşa închisă. Am vrea să facem colive, să spunem rugăciuni, dar unde?”. Ar fi dat orice să lingă nişte icoane, într-un cadru oficial. Sunt bune şi alea pe care le are acasă, dar parcă nu au acelaşi gust. Ştia de conflictul dintre părinte şi primarul Bulete: „Se au ca şoarecele şi pisica. Părintele nu mai are soţie şi cred eu că are tot felul de depresii pe fond nervos, în ultima vreme. Vrei să-ţi
spun ultima bombă? Părintele Ştefan i-a luat cheile primarului de la biserică şi o descuie doar când vrea el”.
Scap cu greu din mâinile doamnei, care vroia să-mi înece documentarea riguroasă
cu nişte bârfe din sat. Sunt totuşi pus la curent şi cu alte conflicte din zonă, care o aveau în prim plan pe curva satului, Corina.

Părintele Ştefan
Biserica e închisă. Părintele a lăsat totuşi un număr de telefon, lipit pe uşă. Putea fi sunat, în caz de înmormântare, botez sau nuntă. Exclude totuşi bipurile şi sms-urile. Face o scurtă depresie, când află că am venit să fac un reportaj cu biserica pe care a construit-o primarul Bulete. „Ăsta iar vrea să-şi facă publicitate cu biserica lui”, îmi spune părintele, care n-a fost în stare, în atâţia ani, să îngroape din punct de vedere mediatic acest caz. Putea să găsească şi el o icoană care plânge în hohote şi care face minuni pe bandă rulantă. Nimeni nu mai făcea reportaje cu biserica lui Bulete. Părintele este totuşi cooperant. După două ore, ajunge la faţa locului şi descuie biserica. E nervos şi mă invită să-i fac poze primarului Bulete, care este pictat pe unul dintre pereţi, ca să-l fac de râs.
„Eu de la început n-am prea fost de acord cu construirea acestei biserici în sat. Sunt doar 30 de familii aici şi nu cred că se impunea. Nu cred că sătenii au fost întrebaţi când s-a luat această decizie. Primarul Bulete şi-a făgăduit în sinea lui să facă o biserică şi, până la urmă, uite că a făcut-o”, îmi spune părintele Ştefan. Recunoaşte că i-a luat cheia: „Aducea mereu tot felul de ziare şi de televiziuni aici, ca să-şi facă reclamă mascată. Punea babele din sat să pupe peretele unde este el desenat şi apoi se trăgea concluzia că sătenii se închină la sfântul primar Bulete. I-am zis să mă întrebe şi pe mine, dacă mai vine cu cineva pe aici. D’aia i-am luat cheia”.
Era nervos şi făcea eforturi să nu înjure. Nici sătenii nu se omorau cu slujbele. „Eu aş veni mai des aici, dar oamenii nu sunt prea interesaţi de biserica asta. Am slujbe la care vine doar un singur enoriaş. Când am trei credincioşi, e sărbătoare, nu alta! Şi atunci pentru ce să vin mai des? Vara vin şi cu un cor de copii, însă sătenii stau pe şanţuri şi se uită la noi. Abia dacă intră unul în biserică. D’aia vă spun că pe locuitorii de aici nu i-a întrebat nimeni dacă vor biserică.” Ne despărţim prieteni.

Primarul Bulete
recunoaşte că a rămas fără cheia de la biserica pe care a construit-o din banii lui. Nu i-a fost uşor s-o ridice. „Cred că am fost predestinat să fac această biserică. În momentul când m-am apucat s-o construiesc, n-aveam decât două milioane de lei. Aveam însă în perioada aceea o moară în funcţiune, aveam un număr de cinci vaci cu lapte, care fătau în fiecare an, aveam un număr de zece scroafe, care fătau de două ori pe an. Aveam un belşug extraordinar şi am reuşit să strâng bani să încep biserica. Se enervează când aude de părintele Ştefan. „Este un om răutăcios, care vorbeşte urât cu credincioşii. N-a trecut pe la biserică cât timp a avut loc construcţia ei. Sunt foarte supărat pe el, pentru că mi-a schimbat lacătul de la biserică. M-am dus odată şi mi-am făcut o cheie după un lacăt şi a doua zi l-a schimbat iar. Biserica nu mai are drapelele, a început să se infiltreze ploaia şi au apărut nişte stricăciuni ale picturilor. Nu se poate s-o abandoneze aşa.”
Primarul Bulete face apel la bruma de citate si zicători de care dispune: „Eu am să folosesc o expresie, care nu-mi aparţine, dacă faci lac, vin şi broaştele. Problema e ca lacul să nu fie încuiat şi broaştele să nu rămână pe afară. Am înghiţit sarmalele cu noduri, de sărbătorile astea. De sfântul Nicolae, dânsul n-a vrut să facă slujbă acolo. A făcut chiar o întâmpinare, în urmă cu câţiva ani, la Preafericitul Părinte Teoctist. M-a reclamat că vreau să fac o biserică, dacă e posibil aşa ceva. Mă duc să mă rog în alte biserici, pentru că în cea pe care am făcut-o nu mai pot”.
E hotărât să caute un impresar, care să-i aducă în probe câţiva sfinţi părinţi. Nu vrea să se păcălească cu popi aduşi de pe internet, care au DVD-uri de prezentare cu selecţiuni din cele mai bune slujbe ale lor. „Am vorbit cu alţi preoţi, pentru că părintele nu-mi mai dă voie să intru la biserică. Am de gând să asigur simbria unui alt preot pentru biserica aia şi atunci veţi vedea că vor veni şi enoriaşii în casa Domnului.”
La Baba Ana, războiul religios continuă.