Mafia hoţilor de biciclete pare că şi-a stabilit aici un fel de cartier general, de unde sunt conduse operaţiunile de ciordit vehicule cu două roţi (chiar şi trotinete mai răsărite) din toată lumea. Hoţii preferă bicicletele de lux, cărora, după ce le duc într-un grajd sigur, le schimbă numerele de înmatriculare şi le revopsesc, ca să le vândă mai uşor în Germania. Oamenii din zonă cred că problemele au apărut după ce două doamne poliţiste au fost detaşate la postul din comună. Obişnuiţi să vadă femeile doar cu cratiţe şi cu oale în mâini, sătenii au rămas şocaţi când au observat pulane şi poate chiar şi pistoale în dotarea sexului frumos. Adevărul e că doar nu le dota Poliţia cu genţi de autoapărare, pe care ar fi trebuit să le care în capul infractorilor periculoşi.

Lista păgubiţilor
e lungă şi începe cu Nicolae Pătran. I-a dispărut bicicleta de la domiciliu, urmată îndeaproape de un cazan de ţuică de toată frumuseţea. Pentru că i s-a părut că exagerează dacă şi-ar da cazanul în urmărire generală prin Interpol, omul, dând dovadă de modestie, a apelat totuşi la poliţia din Târgşoru Vechi. „Au venit două poliţiste, după ce a plecat în altă parte şeful de post pe care l-am avut. Ce să facă aceste două doamne? Pot ele să se lupte cu hoţii sau să alerge după ei, la o adică? Ce să facă ele? Sunt femei!”, spune nea Pătran, convins că fetelor le curge rimelul în ochi, dacă se implică emoţional şi fizic în vreo anchetă de proporţii. Nici să le dea cu fixativ în ochi nu credea că sunt în stare. „Hoţii sunt de aici din comună, pentru că vin şi atacă la punct fix!”, trage o primă concluzie Nicolae Pătran.

Gheorghe Voinea
A rămas fără bicicletă şi fără un cablu de vreo 20 de metri. „O ţineam învelită, ca să n-o plouă. Eu am auzit noaptea, pe la ora 1, gălăgie, pentru că am probleme cu prostata şi ies des afară. N-am dat însă importanţă şi dimineaţa m-am trezit fără bicicletă. Parcă îmi luaseră mâinile şi picioarele, aşa mă simţeam. Când m-am uitat mai atent în magazie, mi-am dat seama că mi-a dispărut şi un cablu de 20 de metri. Au spus că nu pot lua amprente, pentru că în noaptea aia plouase puţin. Erau supărate că n-a văzut nimeni nimic.” Aici cred că le-a trădat tehnologia, pentru că sigur au aparate d’alea vechi de luat amprente, care nu funcţionează decât dacă hoţul se predă şi îşi bagă singur degetele şi picioarele în ea de instalaţie. Hai, că n-au aparate, dar intuiţia feminină unde e, când ai nevoie de ea? Să nu-mi spuneţi că e doar un mit!

Gheorghe Dumitrache
Hoţii i-au furat aparatul de sudură din curte şi o pereche de adidaşi din faţa uşii. „Pentru că aparatul era greu, l-au aruncat peste gard, la vecinu’, după care l-au dus la marginea satului şi l-au demontat. După cum vedeţi, n-au nici un pic de teamă, dacă s-au plimbat ei noaptea, cu aparatul meu de sudură, prin tot satul. Au mai intrat la un vecin, de unde au vrut să fure nişte găini. Pentru că omul i-a observat în curte, l-au atacat cu cuţitul. A scăpat cu viaţă, până la urmă. Poliţia a venit la mine, dar, dacă vroia să facă ceva, putea să ia amprente, nu doar să se uite.” Cred totuşi că până la urmă intuiţia feminină joacă un rol în anchetele astea, dacă ţinem cont şi de faptul că n-a fost adus la faţa locului nici măcar maidanezul postului de poliţie, antrenat să ia urme şi să miroasă la comandă.

Doamna Dobre
A fost deposedată de bicicletă, dar şi de un val de cablu. „Am avut noroc că nu mi-au furat şi motorul cu care udam prin grădină. A venit poliţia, dar până acum nu ne-a dat nici un răspuns. Ba chiar domnii poliţişti (ăştia au o tură feminină şi una masculină) mi-au spus că trebuia să ţin bicicleta legată”, spune femeia. Normal era să-şi pună şi o alarmă şi să-i facă o asigurare, în caz de furt. Doamna Dobre, pe lângă că nu mai are bicicletă, nu mai are nici linişte: „Acum stau cu frică în casă. Suntem bătrâni şi, dacă intră cineva peste noi, n-avem nici o şansă. Ne omoară degeaba, pentru că n-avem nici măcar bani!”.

Lista păgubiţilor
e mult mai lungă. Au mai fost furate încă patru motoare electrice, alte câteva biciclete şi tot felul de adidaşi şi papuci de ultimă generaţie. Nu se mai ştie numărul găinilor şi al raţelor dispărute din bătătură şi ajunse prin tot felul de congelatoare. În drumul către postul de poliţie din comună, am dat şi peste un tip de la Poliţia Comunitară. Dotat doar cu o pungă de seminţe de floarea soarelui, omul nu era prea impresionat de mafia hoţilor de biciclete din comună. „Au fost date două, trei spargeri, într-o noapte. Atât!”. Nu credea că infractorii îşi fac de cap pentru că în comună au fost detaşate două doamne poliţiste: „Din contră, acum e mai bine, pentru că a venit un şef de post mai al dracu’!”. L-am lăsat să spargă mai departe seminţe, convins că fiecare poliţist are ticul lui. Doar nu şi-o pune ochi de sticlă şi trenci d’ăla cum avea Columbo, ca să rezolve un caz.

La postul de poliţie,
am dat peste o doamnă în uniformă, care a fost foarte amabilă şi mi-a explicat cum stă treaba cu bicicletele furate: ”Plângerile oamenilor sunt înregistrate. Avem deja un cerc de bănuiţi. Asta nu înseamnă că nu se lucrează aici. Se lucrează!”. Când i-a ajuns la urechi faptul că sătenii nu o cred în stare să alerge hoţii, doamna şi-a păstrat calmul, deşi putea să-mi dea două palme, ca să-mi demonstreze că e agresivă, dacă vrea: „Să ştii că spargeri s-au dat şi pe tura băieţilor.” După cât de fermă era doamna, e clar că nu mai e mult până când mafia hoţilor de biciclete va fi pusă pe butuci.